Nici nu stiu cum sa incep. Sunt atat de multe de spus si despre acest subiect. Atatea ganduri imi trec prin minte si ma fac sa ma gandesc la acest cuvant: „suferinta”. E lung si greu cuvantul. Sunt sigura ca exista mult mai multe cuvinte, sinonime, care exprima si mai mult intelesul pe care vreau sa il scot in evidenta. Bacovia cred ca s-ar pricepe mai mult la campul acesta de cuvinte.
Lacrimi si suferinta. Da, orice om care traieste trece prin aceasta experienta. Uneori de mai multe ori decat ar trebui. Suferinta te schimba, dar nu in bine. Cel putin asta am invatat eu. Nu exista viata ca in filme, unde durerea si suferinta te vor transforma intr-un final intr-o persoana ambitioasa si cu zambetul pe buze. Nu, asa ceva nu exista. De fapt, suferinta asta te mananca, asemenea unor molii, asemenea unor carii, incet, incet te mananca, iti nenorocesc sufletul.
Exista un proverb chinezesc care zice ca „dimensiunea durerii pe care o simti este cauzata de importanta pe care o dai subiectului respectiv. In acest fel, tu esti singurul care poate schimba totul.” Da, intr-un fel trebuie sa fiu de acord cu cine o fi zis asta, dar pe de alta parte imi vine sa zic: Bullshit! Sincer acum, cand o persoana apropiata tie pleaca de langa tine pentru totdeauna, nu te mai gandesti la absolut nimic. Nu te mai gandesti ca nu ar mai trebui sa versi atatea lacrimi pentru ca oricum nu mai poti face nimic, te gandesti doar la cate ai fi putut face cu persoana respectiva, te gandesti ca poate mai aveai intrebari sa ii pui, te gandesti ca odata cu ea a plecat si o parte din sufletul tau. O parte care probabil ca nu va fi inlocuita de nimeni si nimic. Si atunci, cine mai baga in seama vechi proverbe chinezesti. Sunt doar vorbe in vant! Vorbe menite sa umple o carte sau sa fie citate in zile marete.
Suferinta nu te lasa in pace nicicand. Parca te absoarbe de orice ganduri bune, parca se hraneste cu ceea ce era odata optimismul tau. Persoanele incercate in viata nu mai au zambetul acela sincer pe buze, da..asa e..acel zambet a fost, de fapt, devorat de suferinta. Era totul bine daca se sfarsea. Dar niciodata nu e simplu. Asa ca singurul lucru care iti ramane e sa fii mereu in garda. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa fii pregatit atunci cand primesti o palma, sa fii pregatit sa dai si tu una inapoi, nu sa stai si sa intorci obrazul. Sa te astepti mereu sa se intample ceva cu tine sau cu cel de langa tine. Dar de fapt, daca persoana de langa tine pateste ceva, e clar ca te va afecta si pe tine. Asa cum zice Cartea: la bine si la rau, mereu impreuna. Ce iti mai ramane atunci de la viata, te intrebi? Daca astepti doar sa se intample ceva rau, parca uiti sa mai traiesti. Parca uiti sa te bucuri de lucrurile acelea marunte. E trist. Te bucuri un moment si suferi cat pentru zece. Nu ai ce face. Asa e viata. Cel putin asta am invatat eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu