marți, 20 decembrie 2011

Punct.Si de la capat

Si o luam de la capat. Ca in fiecare an, pe vremea asta, incepe nebunia. Si ma refer la nebunia Craciunului. De fapt, intreaga luna decembrie e un haos total. Totul incepe cu Mos Nicolae. Incep ofertele in magazine, bomboane, ciocolata, totul din jur te face sa cheltuiesti. Totul se transforma intr-o ispita.
Cel mai deprimant lucru este faptul ca nu ninge. Cine a mai auzit de iarna fara zapada? De Craciun fara zapada? Afara ploua, ploua si iar ploua. E deprimanta vremea. E frig si ploua. In loc sa ma plimb prin parcuri si sa aud cum scartaie zapada sub cizme, stau in casa si ma uit cum ploua. Sub plapuma, cu o cana de ceai verde in fata, un bol plin de bomboane in ciocolata si un film bun, asa se deruleaza o dupa masa deprimanta de iarna.
Ca tot vin sarbatorile, nu te poti abtine. Trebuie sa iesi in multime, trebuie sa cumperi cadouri pentru cei dragi. Si asa te avanti. Mergi intr-un mall, pentru ca acolo reusesti sa gasesti toate magazinele. Ajungi sa regreti la un moment dat; in momentul in care vezi multimea care se arunca asupra produselor aflate la promotie. O adevarata tiganie. Obosesti doar cand vezi hienele cum se arunca; nici nu mai vorbesc de acele cozi interminabile. Si de fiecare data, tu, ai ghinion. Nimeresti la o casa unde se blocheaza coada; fie din cauza casierului, fie din cauza unui client care se hotaraste ca vrea produsele pe doua bonuri sau pur si simplu isi da seama ca nu are bani destui sa plateasca cele cumparate. Si uite asa iti trece tot entuziasmul sarbatorilor de Craciun. Degeaba ai colinde pe fundal, degeaba sunt craciunite la fiecare pas...pur si simplu cozile iti mananca nervii. Colindele care se aud in mall-uri sunt de fapt melodii cantate de diversi artisti, muzica comerciala de fapt. Ei strica melodiile. Si in loc sa auzi colinde in limba materna, te trezesti ca auzi tot felul de versuri in diferite limbi.
Si apoi, ca tot vorbesc de colinde, nu trebuie sa uit de nelipsitii colindatori. In functie de regiunea in care locuiesti, exista diferite traditii. Traditiile dispar..si am impresia ca in ultimii ani, traditiile nu mai prea exista decat in anumite regiuni izolate, regiuni care devin atractii turistice. Colindatorii din ziua de azi nu mai doresc sa impartaseasca acel spirit al Craciunului, acel spirit de „astazi s-a nascut Hristos”. Nu, in ziua de azi colindatorii bat la usa ta, canta repede si cel mai important lucru pentru ei este sa le iasa ceva din tot cantatul lor. Putini se multumesc cu o bucata de cozonac, e clar ca anul urmator nu vor mai veni sa te colinde. Ei asteapta o recompensa baneasca, pe masura interpretarii lor. E trist ca astfel de lucruri se intampla, dar deh, e criza.
Ciudat si cu criza asta; oamenii se plang ca nu au bani, se plang ca nu au serviciu, se plang ca nu sunt platiti pentru tot efortul depus, dar..si aici intervine un mare dar..atunci cand vine Craciunul, parca fiecare are acasa un izvor nesecat de bani. Cosurile sunt pline ochi, mesele de sarbatori sunt pline. Se mananca incontinuu.
Nu stiu ce sa zic. Nu stiu. Craciunul e una dintre cele mai frumoase sarbatori. Pacat ca nu mai exista acele sentimente ca in copilarie. Te trezeai dimineata si vedeai cadourile sub brad. Atunci chiar credeai ca exista Mosu’. Azi, ai tai nici nu se mai chinuie sa iti puna cadourile sub brad. Esti si tu prea mare ca sa cazi prada acelor sentimente.
Cu toate acestea, sarbatorile de Craciun au ceva magic. Si acel „ceva”, in opinia mea, e dat de zapada. Acei fulgi de zapada sunt pur si simplu magia de care Craciunul are nevoie. Inca sper ca o sa am parte de un Craciun magic..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu